Intrebari frecvente

Ce este bateria AGM?
Bateria AGM (Absorbed Glass Mat) este o bateria Pb acid VRLA (Valve-regulated lead acid battery) cu electrolitul imobilizat intr-un separator fin din fibra de sticla, ceea ce asigura un contact uniform intre masa activa si electrolit si capacitati de incarcare- descarcare mai bune fata de bateria conventionala.
Ce este bateria EFB?
Bateria EFB (Enhanced Flooded Battery) este o baterie Pb-acid conventionala care se poate fabrica utilizand utilajele existente pentru bateria conventionala, dar cu ciclu de viata extins pentru a face fata regimului de functionare in sisteme start-stop.
Care este capacitatea bateriei?
Capacitatea bateriei este marimea sarcinii electrice stocate in baterie. Ea se masoara in Ah.
Ce este curentul de descarcare la rece?
Este curentul pe care o baterie noua, complet incarcata, poate sa-l furnizeze continuu, timp de 10 secunde si asigura la -18°C o tensiune minima de 7.5V (EN).
Ce este rezerva de capacitate?
Rezerva de capacitate este perioada de timp in minute, in care o baterie poate mentine o descarcare cu un curent de 25A, la temperatura de 25°C, pana la o tensiune de 10.5V (EN).
Ce este durata de viata a bateriei?
Durata de viata a bateriei este timpul an care bateria are performante acceptabile. Ea se masoara in ani.
Ce este o baterie fara intretinere?
O baterie fara intretinere este o baterie care nu necesita adaugare de apa distilata, daca sistemul de incarcare de pe autovehicul functioneaza corect.
Ce efect are caldura excesiva asupra bateriei?
Excesul de căldură cauzează evaporarea apei, proces care are loc mult mai rapid decât în condiții normale. Excesul de căldură are efecte negative și asupra grătarelor pozitive.
Temperatura scăzută reduce substanțial puterea bateriei. La -18°C, bateria funcționeazã numai 40% din puterea pe care o poate da la 20°C.
În exploatare se verifică nivelul electrolitului, cel puțin o dată pe an la bateriile Tornada și Cyclon, o dată la 3 luni la bateriile Terra. Nivelul electrolitului trebuie să fie cu cca 26mm deasupra plăcilor. În cazul în care nivelul electrolitului scade sub valoarea indicată, se completează cu apa distilată sau demineralizată, niciodată cu acid sau apă de la robinet. La bateriile dotate cu indicator de stare (ochi magic) starea de încărcare și nivelul -electrolitului se pot aprecia observând culoarea acestuia: -transparent: nivel scăzut, necesită completare -negru: nivel bun, baterie descărcată -verde: nivel bun, baterie încărcată.
Căutați în manualul mașinii care baterie se potriveste modelului de vehicul pe care-l aveți. Aceeași informație o puteți obține și din catalogul fabricantului de baterii - pe care-l deține cel care comercializează bateriile dar acesta este unul informative. Ce se întampla dacă folosesc o baterie care are un curent mai mare de descărcare la rece? În acest caz, motorul porneste mai usor, în special în regiunile cu climat rece, iar sistemul de încărcare nu este afectat.
Daca bateria încărcată păstrează sarcina când este în gol și nu are nici un alt tip de defect pentru care bateria se înlocuiește în termen de garanție, atunci înseamna că aveți alte probleme tehnice. Verificați dacă : -bateria se potrivește cu modelul vehiculului -ați făcut modificări la vehicul, cum ar fi aer condiționat, radio, sau altele care -necesită un plus de putere.
În cazul în care constatați că mașina pornește tot mai greu sau nu mai pornește, vă recomandăm să urmați urmatorii pași:
  • Dacă bateria este prevăzută cu hidrometru (ochi magic):
    • Verificați în primul rând hidrometrul (ochiul magic) de pe capacul bateriei, veți observa o anumită culoare: verde, negru sau albă.
    • În cazul în care observați culoarea verde, starea bateriei este bună. Dacă totuși observați probleme la pornire, vă recomandăm să vă prezentați la cel mai apropiat service autorizat ROMBAT.
    • În cazul în care observați culoarea neagră, înseamnă că bateria este în stare descărcată și se recomandă încărcarea acesteia pe redresor, timp de 24 ore (în cazul în care dețineți redresor) sau vă recomandăm să vă prezentați la un service autorizat ROMBAT. În situația în care decideți să încarcați dumneavoastră bateria, puteți merge, după încarcare, la un service ROMBAT pentru a o verifica. Dacă problema nu s-a rezolvat prin încărcare, pasul următor este verificarea bateriei la un service autorizat ROMBAT. Se recomandă și o verificare a instalației electrice pentru detectarea eventualelor supraconsumuri, dereglări ale releului de încarcare sau probleme ale “alternatorului”.
    • În cazul în care, în urma verificării, observați culoarea albă vă recomandam să vă prezentați la cel mai apropiat service ROMBAT pentru verificarea amănunțită a bateriei.
  • În cazul în care bateria nu este prevăzută cu hidrometru, vă recomandăm să vă prezentați la cel mai apropiat service ROMBAT pentru verificarea acesteia.
  • Verificați bateria constant, la un interval de circa 6 luni, vizual - culoarea hidrometrului (ochiului magic)
  • La intrarea în sezonul rece faceți o verificare a bateriei la unul din sevice Rombat și în cazul în care este nevoie faceți chiar și o încărcare de câteva ore pe redresor
  • În cazul în care rulați cu mașina doar pe distanțe scurte se recomandă verificarea și încarcarea bateriei
  • Utilizați numai consumatorii prevazuți de fabrică și evitați să fie conectați direct pe baterie
  • În cazul unei descărcări accidentale a bateriei, încărcati bateria în cel mai scurt timp pe un redresor